E toamnă iar, un anotimp aparte
Tablou feeric, unică splendoare.
Iar printre roade coapte, frunze moarte
Nu pot să nu îmi pun o întrebare.

Poate-a trecut și-a vieții noastre vară,
Și-am lenevit la umbra cea mai bună.
Și vrem acum să strângem rod în grabă,
În toamna vieții să-mpletim cunună.

Vom trece toți, ca frunzele purtate
Pe-aripi de vânt și mai apoi uitate.
Va rămânea doar rodul vieții noastre,
Și amintirea toamnei consumate...

Mai lasă, Doamne, har și-n timp de toamnă,
Ca solul să lucrăm ca altă dată.
Și când vei vrea să cauți în noi roadă,
Să poți găsi recoltă-mbelșugată.

Când trâmbița va da sfârșitul toamnei
Nu vom mai ști de vânt și ploi cumplite.
Nici iarnă nu va fi, cu ger, ninsoare,
Doar caldul primăverii infinite!

Dany Căpătan