Tânărul bogat...
Autor: Floarea Ferghete
Album: Picurii din fagur
Categorie: Diverse
Tânărul bogat…
La Isus veni un tânăr, ce avea avere mare,
S-a apropiat îndată, ca să-i pună o întrebare:
-Bunule învățător, ce-ar mai fi să împlinesc,
Viața veșnică să am și să și o moștenesc?
-Am păzit a Ta poruncă, chiar din tinerețea mea,
Căci cunosc aceste lucruri, ce stau scrise în Cartea Ta,
Iar pe mama și pe tata, toată viața să-i cinstesc,
Să nu preacurvesc în viață, și să fur să nu doresc
Să nu am o mărturie, mincinoasă și gând rău,
Casa să nu i-o poftesc, nici nevasta aproapelui meu,
Nici chiar robul, și măgarul, nici vreun lucru ce-i a lui,
Să aduc a șaptea zi, zi închinată Domnului!
-Toate le cunosc de tânăr, le-am păstrat cu sfințenie,
Sânt porunci ce sunt lăsate, de la Moise pe vecie,
Oare ce ar ar trebui, să împlinesc până la moarte,
Și de viața viitoare, ce să fac, ca să am parte?
Însă Domnul se îndreaptă, către tânărul bogat:
-Pentru ce îmi zici că-s bun, este Unul Cel Preaînalt,
Du-te în grabă la moșie, la săraci împarte tot!
-Doamne așa ceva să fac? niciodată n-am să pot!
-Cum să dau averea toată, chiar acum când sunt bogat,
Altă cale nu există, oare... ce-ar trebui să fac?
-Am agonisit atâta, să împart averea mea,
Doamne este mult prea mult, să urmez cărarea Ta!
-Dacă vrei să fi cu Mine, să fi dezlegat de glie,
Toată inima și viața, să o închini doar... numai Mie,
Căci mai lesne e să treacă, o cămilă printr-un ac,
Decât ca să între în ceruri, sus la Tatăl, om bogat!
Toți acei din jurul Lui, ascultau a Lui cuvinte,
Se întrebau: -În împărăția Ta, cine ar putea să intre?
-Fiindcă tot ce e aici, Doamne aicea le-am lăsat!
Ii răspunse atuncea Petru, noi pe Tine te-am urmat!
- Adevărat! îi zise Domnul, toți acei ce au lăsat,
Case, holdele și frații și pe Mine m-au urmat,
Au primit chiar mult mai mult, însutit aicea jos,
Case, chiar și prigoniri, pentru slava Lui Hristos,
L-au privit toți cu uimire, pe Isus din Nazaret:
-Doamne știm că Dumnezeu este Bun, Preasfânt și drept,
Ce-i la om cu neputință, să îndrepte tot ce-i strâmb,
Poate totul Dumnezeu, căci e Mare Unic Sfânt.
18.10. 2020
Floarea F.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/204924/tanarul-bogat