Cum se întoarce valul iar și iar la mal,
Așa ne-ntoarcem, Doamne, înc-o dată.
Și Te rugăm, îndură-Te de noi,
În bunătatea Ta, ai milă și ne iartă.

Am adunat la mal numai gunoaie,
Și-n mintea noastră le-am numit valori.
Doar zgomot mult, ca norii fără ploaie,
Așa a fost purtarea noastră uneori.

Plini de mândrie, am spumegat adesea;
Umflați ne-am spart de stânci în mii de picuri.
Căci am crezut ca tot în jur ni se cuvine,
Uitând că fără Tine, suntem niște nimicuri.

Ne-am lăsat duși pe unde-a bătut vântul,
Și-am înecat în valuri, speranțe si visări.
Calea spre Tine nu am arătat-o,
Și nici cu viața noastră nu am croit cărări.

Ne recunoaștem starea noastră vinovată,
Și vrem de astăzi, să trăim frumos.
Și, de vrea valul iarăși sa ne-abată,
Ne ținem strâns de stânca noastră, care e Hristos.

Dany Căpătan