Aș vrea să-ncremenească timpul

Aș vrea să-ncremenească timpul,
Să stea așa pentru o mie de ani
Îmi aduc aminte de tine privind nisipul,
Ai făcut primii pași, parcă știind imensitatea vieții.

Iar mai târziu, pășind fericită la școală,
Erai în clasa întâi cu ghiozdanul în spate,
Alergai zburdând și fugind plină de viață,
Te-aș fi ținut așa o întreagă veșnicie.

Parcă ai alergat prin viață, scumpă copilă,
Vrând câteodată să strângi în pumni dreptate,
Parcă anii, minutele, secundele, au fugit speriate,
Speriate de mine sau de tine, nu mai are importanță.

Mă gândesc când aș putea opri timpul,
La ce parte din tabloul vieții noastre,
Dar mi-e frică că vei fi ca o pasăre în colivie,
Stând așa încremenită în secunde de zile.

Și iată-te într-o zi specială și dragă,
Acum când după muncă și ani de școală
Ești gata să te iei la trântă cu timpul,
Neștiind că aici poate fi doar începutul.

Începutul unei noi file pe pagina vieții,
Tu alergând din nou spre orizonturi,
Neștiind că timpul aleargă înainte,
Cât ai vrea să-l prinzi, el fuge mai iute.

Totu-i deșertăciune și goană după vânt,
Spune Dumnezeu în Sfântul Cuvânt.
Să ai în viață perspectivă divină,
Fiindcă dincolo te-așteaptă o cunună.
Simion Ioanăș