Dragi cititori  de azi voi începe să scriu în albumul Pâine din țăst versuri, proză despre România în cea mai frumoasă și curată trăire. Sunteți invitații mei, cititorii fideli și noii  pe care-i aștept cu drag. Hadeți să citim, petrecem împreună timpuri, vremuri ce ies la suprafață nelăsând în uitare puterea și frumusețea României.

Vă mulțumesc Alexandrina Tulics

Poarta mare 

Alexandrina Tulics--album Pâine din țăst

Creștinii reali își iubesc binecuvântările, patriotismul este dar și poruncă de la Dumnezeu.

    O văd și acum înșirată cu alte chei de dimensiuni mai mici, ce se deosebeau de ea, fiind negre de atâta uzură, față de ea care intrase întro ușoară rugină, uitată fiind pe cercul de sărmă și el vechi. Era cheia de la poarta mare a casei bunicului cu creste înalte din blană, ( scândură)învechită pe care se mai vedeau urmele zecilor de ani scrise cu vopsea neagră, din care doar cei care cunoșteau familia puteau distinge nume plecate în lumini... Litere lipsă din nume te provocau să te gândești la cei plecati; A. . a era bunica, ( Ana) oftatul trist al bunicului trimis în cimitirul din dealul popii Băluț, unde mergeam să ne arate crucea din ''marmoră''roz, ca semn al prețuirii și iubirii de scurtă durată... mitr. era unchiul Dumitru fratele bunicului cu casele pe același plaț de unde nu lipseau niciodată vasele ciobite de lut cu cele mai frumoase mușcate pe care le-am văzut. Intram cu emoție, respect în odăile uitate, vechi cu puține piese de mobilă dar cu un miros de mentă, cimbru, de parcă grădina se muta iarna înăuntru... Îmi plăcea mult să mă închid acolo, mai ales când ploua și simțeam bucuria de a pune în așezare povestirile despre el care fusese avut, școlit și acum prietenos cu mine din poza din care mă privea. Simțeam puterea familiei mari, frumoase, chiar dacă acum erau mutați în altă dimensiune... Gil. că, ( Gilică)fiul cel mare al bunicului cu merite deosebite la învățătură la cel mai mare liceu din Severin,

acum Liceul Traian, cel pe care-l mustrase tatăl când a venit pe jos tăind Stârmina și l-a găsit bătând mingea cu colegii, aducându-i aminte lipsa de grijă față de ghetele ce trebuiau să -i ajungă un an. El rămâne oftatul tatălui care a plecat înrolat și nu s-a mai întors... amintirea înlăcrimată a fiului împușcat lasă urme pe literele lipsă... Io. . a, ( Ioana) câteva litere șterse dar ea era micuța ce s-a dus la scurta vreme după ce buna-i mamă se prăpădise, lăsând-o în grija sorei mai mari. A. a, (Ana)fecioara târzie a familiei risipite, un strugure cu boabe rare, din cauza bolii de care suferea, ducând-o devreme la odihnă cerească... . Broasca de la poarta mare mă privește absentă oricât am încercat să o deschid... Era mereu închisă dar de sărbărorile creștinești conform obiceiurilor, era deschisă larg, după ce iarba dinăuntru și dinafara ei, era cosită. În fața porții erau așteptați oaspeți care veneau cu coșurile de nuiele încărcate cu bunătăți. Prima era mama Mărioara, preoteasa ( Ma' preoteasa) soția preotului Ioan Băluț nepotul bunicului care abia ducea coșul încărcat cu bunătățile făcute, unele scoase din țăst în zorii zilei. Când descoperea coșul ți se înmuia inima de frumusețea, bunătatea și dragul pe care preoteasa le pusese în prepararea lor. Primii struguri copți, perele, prunele, merele, lubenița, adusă proaspătă de la coverca din capătul viei, pepenii cu gust parfumat și înecăcioși, nuci cu coaja crăpată, parcă speriate de rușinea goliciunii, atunci se mâncau... Ea săruta mâna bunicului, vorbindu-i frumos, respectuos în timp ce noi, surorile săream de bucurie arătând cu degetul preferințele. Cozonacii erau fața frumoasă și bunătatea adusă, despre care vorbeam între noi mult timp... La poarta mare Ma' preoteasa ne împărțea din darurile iubirii pentru noi. Ne așezam pe iarbă, mâncam pe îndelete, dând la o parte albinele și viespiile ce se adunau să guste... Până terminau taina, noi eram gata cu masa, vorbind în șoapte despre bunătățile aduse. Veneau alte femei din neam cu coșuri încărcate, împărțind bucate de care ne era dor, fructele fiind în fiecare coș. La poarta mare se desfăceau știrile din sat, bunicul fiind mai răzleț cu casa, asezată pe deal deasupra satului... . Apunea soarele peste noi fericite și iarba călcată din dreptul ei. Bunicul o ridica ușor, s-o treacă peste denivelările    pământului, ea mulțumindu-i cu un scârțâit ușor, fiind proaspăt unsă cu seu ca și broasca. Seara umbrește poarta mulțumită, vântul flutură colțul descusut din chenarul de doliu al celor care au ieșit pe ea, trecându-i pragul, spre cimitirul din deal... unde crucile unora sunt aproape acoperite de tufe bogate în parfum neântâlnit la alte flori.

Octombrie 2020 Delafield    USA