În ce epocă trăim? Cum să trăiești în așa o epocă?
Autor: Anonim
Album: fara album
Categorie: Diverse

''Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani... iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. '' (Biblia, 2 Epistolă către Timotei, capitolul 3:1-5).

 

Problema vremurilor grele – nu este lipsa de bani, de arme, de armată, nu sunt legile statului, care nu sunt perfecte, nu este Media, care minte etc. (lista poate continua) Dar ce? - Ci Inima foarte foarte stricată a unor oameni, dregători, a diferitor, a unor conducători (lideri), și a unor lucrători religioși, care pretind că sunt duhovnicești! ! ! Iubirea de Sine, iubirea de bani, iubirea mai mult de plăceri, decât de Dumnezeu, este acoperită cu o formă de evlavie, cu prefăcătorie – acestea sunt motivele principale ale vremurilor grele (imprevizibile, care nu pot fi cârmuite, care reprezintă un risc foarte înalt). Tot ce-și doresc acești oameni (într-adevăr) să se auto-înalțe, să se afirme, să se îmbogățească pe contul altora, să mănânce cât mai multe plăceri de pe acest pământ.

 

Cum să schimbăm societatea noastră, probabil vei întreba?

Să începem schimbarea de la noi, de la inima noastră, să ne analizăm cum trăim înaintea Lui Dumnezeu, să analizăm calea, pe care am ales-o. Să conducem pe oameni, la revelația Lui Dumnezeu, la Sfintele Scripturi, să-i motivăm să iubească Adevărul, care poate să-l elibereze pe omul păcătos de la viciile inimii. ''Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună'' (2 Epistolă către Timotei 3:16-17). Deci în vremurile grele, nu trebuie să neglijăm folosul Scripturii, ci la maximum să tragem folos din ea (Scriptură - Biblie)!

 

Creează ''puncte'' de ajutor urgent duhovnicesc în fiecare oraș (grupe mobile, care pot să fie înmulțite, pentru părtășie, pentru rugăciuni comune adresate Lui Hristos, pentru studierea Cuvântului Lui Dumnezeu (Biblia) și pentru ajutor). Căci noi peste tot avem ambulanțe, pentru vindecarea trupului, nu-i așa? Oare trupul este mai important decât sufletul?

 

  • Doamne! Tu ai predestinat să trăiesc în aceste vremuri din urmă. Tu răspunzi pentru viața mea, de aceea eu știu: faptul că trăiesc în această generație, nu este vreo greșeală. Spune-mi mai mult, cum pot să fiu o lumină pentru această lume, să fiu un om de influență în această lume fără pace, acolo unde trăiesc. Fă-mă matur(ă) din punct de vedere duhovnicesc, și pregătește-mă pentru orice faptă bună! Păzește-mă de proroci mincinoși, de bârfe și de basme! Ajută-mă să le depistez, și ajută-mă să nu mă las condus(ă) de cuvinte șirete (viclene). Ajută-i pe fățarnici și pe cei, care se prefac, să se pocăiască (să-și schimbe gândirea), să cunoască adevărul! Te rog în numele Lui Iisus Hristos, Căruia Îi aparține toată puterea sus în cer și jos pe pământ, amin.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/205366/in-ce-epoca-traim-cum-sa-traiesti-in-asa-o-epoca