Unde ești Doamne...
Autor: Maria Șopț
Album: Calea către cer
Categorie: Diverse
Umbra morții mărșăluiește pe pământ,
Și seceră viețile fără milă,
Și pe cel curat și pe cel neghină!
O rugă necurmată arde-n Duh sfânt,
Omul credincios caută Lumină!

Ne cerne prin sită cruda furtună,
Nu știm ce să facem, ce-i bine sau rău,
Ne-am înstrăinat și timpul e călău,
Parcă ne-au ajuns păcatele din urmă,
Judecata dreaptă a Lui Dumnezeu!

Unde ești Doamne, Te-așteptăm Stăpâne!
Pasărea morții croncrănește-ntruna,
Sub aripile negre mocnește ciuma,
Nu se întrevăd speranțe de bine,
În hazardul minții urlă furtuna!

Suntem decimați, speranța-i în Tine!
Unde ești Doamne, durerea-ipe pământ,
Oprește vălul morții, ne seceră pe rând,
Întoarce-Ți fața spre noi, sfânt Stăpâne!
Salvează-ne, Tu poți printr-un singur Cuvânt!

Amin!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/205662/unde-esti-doamne