În piept, la ușa sălii de tezaur,
Lumina ațipită se trezește,
Și-n umăr urma aripii zvâcnește
Cu nostalgia anilor de aur.

Purtăm copilăria ca pe-o zestre
Și, -mbrățișați de amintirea ei,
Ne risipim ades în porumbei
Și-n suflet ni se aburesc ferestre.

Că-i dorul de părinți sau dor de joacă,
Ori de porumbul copt pe jar de visuri,
De zborul avântat peste abisuri,
Ea e în noi și de aici nu pleacă.

Simțindu-i prin mireasma ei prezența
Și împletind din amintiri dantele,
Să încercăm ca, inspirați de ele,
Să cultivăm în viață inocența.

Căci este scris că viața viitoare,
În veșnicia de splendoare plină,
E pentru cei ce răspândesc lumină,
Fiind mereu copii și prin... candoare.

Simion Felix Marțian
Neunkirchen, 11 noiembrie 2020