Tu, O Doamne, dorul meu
Autor: Bianca Urzică
Album: 1.
Categorie: Diverse
Aș vrea Isuse să îmi plâng
Inima îndurerată
Aș vrea să Îți povestesc
Doamne, frământarea toată
Aș dori să mă asculți
Tu din slăvile divine
Și în taină Să-mi răspunzi
La tot ceea ce-arde-n mine
Să mă lupt cu necredința
Doamne este așa de greu
Simt în mine neputința
Mă apasă tot mereu
Când mă lupt să fac un bine
Răul apare și el
Și să duc la-ndeplinire
Binele, e tare greu
Aș dori să Te găsesc
Pe Tine în orice fac
Să renunț la eul meu
De fire să mă dezbrac
Aș dori în strâmtorare
Să m-arunc în brațul Tău
Deși ești acolo-n ceruri
Ești și în sufletul meu
Tu m-ai izbăvit din toate
Din necaz și din dureri
Tu Isuse-mi faci dreptate
De-ntuneric nu mă tem
Tu mi-ai călăuzit pașii
Către patrie Isus
Și mi-ai spus “Pe aici e calea”
S-ajungi în cetate sus
Tu, ai potolit și setea
Sufletului încărcat
Sufletului meu flămând
Multe bucate I-ai dat
Când eram în întuneric
Și în umbra morții eu
M-ai scos din ticăloșia
Păcatului cel mai greu
M-ai smerit prin suferință
M-ai mustrat că Mă iubești
Și pedeapsa aici Mi-ai dat-o
Ca să nu Ma osândești
O, iubirea mea de veacuri
Peste toate Locuiești
Și prin orișice-ncercare
Doamne Tu Te proslăvești
O, în dorurile-mi multe
Doamne, doar Tu Te găsești
Aș dori să ajung la Tine
Să văd unde locuiești
Să Îți văd a Ta splendoare
Să văd locu-Ți cel ceresc
Să văd unde rugăciunea
Sa înălțat, de-unde lucrezi?
Unde Te-ai ascuns, o, Doamne
Când lacrima-ncet cădea
Și de Dorul după Tine
Inima mi se topea
Aș dori s-ajung la Tine
Doamne multe rugi au fost
Unde Te-am chemat fierbinte
Să mă iei că-n lume rost. .
N-am găsit, și nici n-ajunge
Să câștig o lume întreagă
Dacă inima s-ar frânge
Și ar fi mereu pribeagă
De aceea azi Te rog
Tu, iubirea mea din cer
Să mă umpli cu credință
Să Te-aștept, să fiu străjer
Să pot fi lumină-n lume
Pentru Tine, Domnul meu
Să renunț de tot la mine
Să nu mi se pară greu
Să pot să-mi duc singur crucea
Doar cu ajutorul Tău
Să-mi pui Tu pe cap cununa
Tu, o, Doamne, dorul meu.
Amin
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/205993/tu-o-doamne-dorul-meu