Greșit și singur mă duc spre colțul meu,
Simțind în piept durerea,
Zbătând plumbul cel greu...
Și-mi plânge-n ochi iubirea
Crăpată în grimase
De strigăte prea stinse
Și lacrime rămase...

E greul meu cel singur și fără alinare,
În care au lovit frați, cu-atâta însetare,
Lăsându-mă pe drumuri, cu-o ultimă suflare,
Să zac singurătății-tovarășul meu mare...

Greșit și singur mă duc spre colțul meu,
Sperând să nu mă uite
Preabunul Dumnezeu
Cum m-au uitat toți frații,
Cum m-am uitat chiar eu...

Să tac? ... Eu tac si-n minte,
Și totuși mi-e păcatul greu
Că-s singur, lăsat zăcând în drumul meu
Să-mi pradă alți șacali mereu,
Din carne și- oseminte...

Greșit și singur mă duc spre colțul meu,
Simțind în piept durerea,
Zbătând plumbul cel greu...
Și-mi plânge-n ochi iubirea
Crăpată în grimase
De strigăte prea stinse
Și lacrime rămase
Ce curg înspre iertarea
Ce-o ai doar Tu, Isuse...

Iar de-s sortit pieirii
De om și Dumnezeu,
Atunci tot nu voi stinge
Tăcut strigătul meu...
Și n-oi pleca de-aicea
Că unde să mă duc? ...
Mai bine cad în Mâna
Ce vine din vazduh...


20.11. 2020 Hilmanger