Când semeni spinii
Autor: Pascariu Cristina Mădălina
Album: Cugetări
Categorie: Diverse
Când semeni spinii
Ce tot i-ai strâns în gând cu ură,
Lovesc și crinii,
Și tot ce ai pe bătătură...

Când semeni spinii
Ce vor rodi la rândul lor,
Porți sacul vinii
Pierderii copiilor...

Iar cicatrice groase
În inimi rămase,
Pun lanțuri de piatră,
Pe casa sihastră...

Și-atunci și câinii
Urla-vor casei destrămate,
Și frigul iernii,
Și cucuvele-nsingurate...

Când semeni spinii
Care i-ai strâns în mintea ta,
Adu-ți aminte
De un Isus și Jertfa Sa...
Și stai cuminte,
Smerit, plecat, la crucea Sa...

Și udă crinii
Care i-a pus în curtea ta
Cu Apa vieții
Ce curge de sub Golgota...


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/206289/cand-semeni-spinii