Era odată de mult tare
Un om ce noaptea s-a trezit,
Avea rude din depărtare
Și ele uite au poposit.

Omul primi cu bucurie,
Pe ai lui dragi care au venit
Dar venind fără ca să spuie,
El pâine nu a pregătit.

-Oh! Ce să fac? gândi sărmanul,
Cu ce pe toți să îi hrănesc?
Am rămas acum fără pâine
Și-i noapte unde o să găsesc.

Gândindu-se îi veni idea
De la amicul meu să cer,
El sigur are și cred tare,
Că o să-mi deie dacă-i cer.

Pornise atunci în miez de noapte,
La al său prieten cunoscut
Ajunse în prag și îl strigase
Dar el răspuns nu a avut.

Speranța el nu și-o pierduse,
Chiar de era descurajat
Strigă până al său prieten
Nu venise cu pâinea în prag.

Cu cât mai mult al nostru tată,
Ce ne iubește așa de mult
Nu ne v-a da lucrul pe care
Noi cu credință l-am cerut?

Așa ne spune prin cuvântul,
Ce nicicând nu se v-a uita
Copii mei să știți de-a pururi
Cereți și vi se va da.