Adina s-a aşezat absentă pe bancă. E copleşită de griji. Nu vede nici razele soarelui, nici florile, nici căţeluşul ce o priveşte mirat dând din codiţă. E căţeluşul care vine zilnic la ea. Azi nu îl vede.

Căţeluşul vrea să se urce pe bancă, se agaţă, zgârie lemnul şi cade. În cădere, îi cade în cap o carte cu coperţi negre. Din cauza zgomotului, Adina se uită absentă. O carte... . Căţeluşul  …Gândeşte că cel ce a uitat-o va veni să o recupereze... În fond ce îi pasă ei?

Pe nesimţite, un domn în vârstă îmbrăcat că un lord ia loc lânga ea.

Ia cartea de jos, o şterge de praf, o curaţă cu batista, o deschide, şi din foile pe care le rupe modelează poveşti, măşti, scene...

Banca e plină, Adina deja simte că e în plus şi dă să se ridice, dar ochii albaştri ai necunoscutului o ţintuiesc pe loc:

-         Nu poţi pleca aşa, faci parte din această lume (și arată spre figurinele de pe banca)

Adina se uită prostită la el gândind că precis are probleme mintale și izbucnește:

-         Cum poți spune că fac parte din această lume când nu eu am creat-o și acum nici loc pe bancă nu am de aiurelile dumitale!

-         Când le făceam nu te-am trimis de aici pentru că m-ai fi încurcat, dimpotrivă, razele soarelui, vântul, respirația cățelușului, cuvintele mute din ochișorii lui, m-au inspirat, dumneata le aduceai... . .

: -         Dar stai, această e hârtie simplă, ai stricat cartea, și e doar mototolită, unde tot spui că sunt raze, vânt, ochi de cățel?

-         Dacă ai avea ochii pregătiți ai vedea exact ceea ce spun, zâmbi necunoscutul.

-         Ochii pregătiți... n-am mai auzit. Și te rog nu mă plictisi am atâtea probleme! ! !

-         Tocmai de aceea te rog să te uiți la figurine să îmi spui, așa plictisită, care te atrag

Că să scape, Adina se uită. Prima dată se strâmbă pentru că nu pricepu nimic din nimic. Apoi deodată zări niște măști. Se freca la ochi: măști? dintr-o foaie de hârtie tipărită?

Întinse timid mâna spre cea care râdea, însă o retrase că friptă...

Străinul misterios zâmbea cu blândețe

Încerca să o ia să o analizeze, era foarte veselă. Vru s-o probeze dar își aminti că pe stradă porți masca de distanțare, nu de hârtie. Cum să pună masca aceea peste masca medicală? Și rămase cu ea în mâna neștiind ce să facă... .

Dacă o punea pe banca însemna că nu îi place, dacă își scotea masca medicală încalcă regulile... .

Brusc își dădu seama că străinul nu poartă mască, zâmbește, pe când ei i se văd doar ochii... . iar se afundă în tristețe... . iar nu avea soluție și nici curaj să recunoască, că nu știe ce gest să facă... .

Străinul înțelesese, îi lua masca medicinală și îi puse masca de hârtie...

Brusc, lumea capătă un sens, figurinele o noimă...

Oare acum are ochii pregătiți?

Se temea să ia acea masca de pe obraz, lumea venea cerea măști, străinul oferea…

Un tânăr însă, apărut din senin spuse:

-         A rupt din carte pentru că era făcută de alțîi. Ar face bine să folosească lucruri făcute de el direct... .

Străinul privi blând și întrebă:

-         Tu ai fi capabil să faci lucruri din nimic care să aibă sens și formă?

Tânărul insistă:

- Sigur că pot! Lumea e plină de materie primă!

La care străinul întreba atât:

-         Dar ai priceperea pentru tot și istețimea să le lucrezi fără unelte, cu mâinile goale?

Tânărul roși, se bâlbâi... .

- Ehm, nu... chiar nu... . .