Ce grea e suferința, Doamne!
Suntem aici pentru o vreme,
Ne-ai dat și primăveri și toamne,
În iarna vieții, trupul geme!
De ce trăim aceste clipe,
De încercări și lacrimi multe?
Clepsidrele curg în risipe,
Fără ca omul să le-asculte!

Dar anii tinereții zboară,
Am și uitat ce-a fost odată!
Când bătrânețea ne-nconjoară,
Și fața noastră e brăzdată!
Și trupul plânge de durere
Și rănile ne strâng mai tare,
Și implorăm din cer, putere,
Și neputința e mai mare!

Dar în momentele ascete,
Când suntem singuri în furtună,
În duh ne amintim versete,
Ce numai bine vor să spună!
Ca om, e grea, da, despărțirea
Și n-o-nțelegem pe deplin,
Dar Dumnezeu, nemărginirea,
Spune că-i planul Său divin!

Așa e dat, ca omenirea,
Peste al morții prag să treacă,
Dar dacă are-n ea sfințirea,
Face ca Domnului să placă!
Și când va apărea momentul,
Desprinderii de greu, de tină,
Va înțelege că prezentul,
Va fi mai mult, va fii Lumină!

Da, pare trist, dar Mângâierea,
Dă pacea cea prea mult visată,
În duh noi vom primi puterea,
Căci Dumnezeu ne este Tată!
El ține-n mână firul vieții
Și-l poate rupe-oricând, să știi,
Ne dă și zorii dimineții
Și loc cu El în veșnicii!

De-aceea, azi, când încercarea,
Îți bate-n poartă, iar și iar,
Să lași deoparte întristarea,
Îngenunchează la Calvar!
Să lași acolo jos, sub cruce,
Tot greul și tot ce te-apasă,
Vei ști atunci că Cel ce-l duce,
E Domnul, căruia Îi pasă!

30/11/2020, Barcelona- Lucica Boltasu