Din glorie în iesle
Autor: Ion Popescu
Album: fara album
Categorie: Nașterea Mântuitorului
Ai coborât din glorie şi slavă
În ieslea umilinței, să te naşti
Să ştie astăzi omenirea-ntreagă
Că Prințul slavei, nu avea nici leagăn
Nici jucării cum au ai noşti copii
Miros de fân uscat, era balsamul
Ce scutecul sărac, îl răspândea
Aşa a hotărât Dumnezeirea planul
Să poată sta bogatul şi sărmanul
Îngenunchiați cu toți la ieslea Sa
Un Rege se îmbracă-n umilință
Un Împărat coboară, ca un dar
Să înțeleagă astăzi tot pământul
Sa împlinit din profeții cuvântul
Mesia este pruncul plin de har
Sa întrupat iubirea şi speranța
A răsărit o stea, în Betleem
Avem în El, deplina siguranță
Păşim nainte, plini de cutezanță
Căci pace-n inimă acum avem
Sa întrupat nădejdea salvatoare
A coborât lumina pe pământ
Toiagul Lui, va cârmuii popoare
Înspre cetatea cea nemuritoare
Păşim cu toți în noul legământ
Veniți să îi aducem Osanale
Să lăudăm venirea Lui, prin cânt
Să proslăvim măreața Sa lucrare
Ce a adus întregii lumi salvare
Prin ieslea umilinţei şi mormânt
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/207108/din-glorie-in-iesle