Pe calea sfântă...
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Dor de veşnicii
Categorie: Incurajare
Pe calea sfântă...
Pe calea sfântă-am înţeles
Cât a costat preţul salvării
Prin planul răscumpărării -
Cum şi-a dat cerul interes
În marea taină a-ntrupării.
În jertfa scumpă-a lui Isus
În planul sfânt al mântuirii,
Spre-a da slavă neprihănirii,
Dragostea, jaloane-a pus
Pentru-ntregirea omenirii.
Ea mă-ndeamnă tot mereu
Ca-n susurul lent şi subţire
S-aud a Domnului vorbire -
S-aud că trece Dumnezeu
Vestind marea neprihănire.
Şi-n neputinţa mea firească
De-a face voia Celui Sfânt
În lupta, pe-acest pământ,
În stâncă să m-ocrotească,
Să mă susţină Duhul Sfânt.
Şi pe frumoasa cale-aleasă
Să urc în sus, să nu alunec,
Cuvinte, fapte, să le judec
S-ajung prin biruinţă acasă
Încununat în glas de cântec.
Când îngeri mii m-or însoţi
Spre marea de foc şi cristal,
Spre-al veşniciei verde mal,
Cu ei atunci, în rând voi fi
În acel cor sfânt şi triumfal.
Flavius Laurian Duverna
24 aprilie 2007
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/20765/pe-calea-sfanta