Veghere
Autor: Daniel Hozan
Album: Randuri Sfinte
Categorie: Zidire spirituala
Veghere
In Cartea prăfuită și uitată
Pe-un raft de bibliotecă prin unghere
Sentința omenirii a fost dată
Concluzia a fost detaliată
Iar spre final chemarea e lansată
Și ni se cere insistent veghere
Privind la vremuri să luăm aminte
La tot ce spun cuvintele Scripturii
Căci lumea s-a dezis de cele sfinte
Orbiți de-Acela ce întruna minte
Încolonați se-ndreptă spre morminte
Pierduți și infectați de fructul urii
Planeta s-a umplut de silnicie
Iar necredința e la ea acasă
Tot mai puțin credința este vie
Și tot mai rar gândim la veșnicie
La ziua glorioasă ce-o să vie
Când ne vom îndrepta spre Sfânta Casă
Aidoma ca și-n zilele lui Noe
De parcă viața nu se mai termină
Suntem încorsetați de bunăvoie
Ca însemnați cu-a Celui Rău aloe
Muncim din greu și construim în voie
Și tot ce ne dorim e burta plină
Mai vin din când in când evenimente
Menite înadins să ne trezească
Când parte-avem de tragice momente
Sau suferințe tot mai evidente
Ce sunt mesaje sau strigări stridente
Să nu uităm de Patria Cerească
Să ne-amintim că este-o judecată
Și-n fața-I Sfântă, toți, la Tronul Veșnic
Ne-om prezenta cu fruntea aplecată
Să scape n-are nimeni cum să poată
Vinovăția trebuie-arătată
De-un Drept Judecător și pururi Vrednic
Doar cel spălat de al Jertfirii sânge
De vina-ntreagă și de-a lui păcat
Doar cel ce se întoarce și se frânge
Și-a lui păcat îl leapădă și-l plânge
Cu-a lui veșmânt albit de Sfântul sânge
E mântuit, pe veci justificat
Și iată vine ziua cea vestită
Iar cerul și pământul se-ngozește
Căci lumea fără grijuri se agită
Nestigheriți ca astrele pe-orbită
Dar sufletește nu e pregătită
De ziua judecății ce sosește
Vorbindu-ne de ziua glorioasă
Atât a precizat Mântuitorul
Că sigur se va-ntoarce și că-I pasă
Că pregătește-un loc la El acasă
Pentru acei cu inima aleasă
Ce Îl iubesc și-ntruna I-au dus dorul
Și-acei care pe Domnul Îl așteaptă
Nu-și pun nădejdea-n avuții sau bani
Ei merg calea-ngustă și cea dreaptă
Urcând mereu prin har treaptă cu treaptă
Urmând porunca sfântă și-nțeleaptă
Rostită de vreo două mii de ani
În timp ce mulți se-afundă-n letargie
Ei n-ațipesc, având o minte trează
Pot fi războaie, boli sau pandemie
Oricâte-au fost și câte-or să mai fie
Ei poartă-n suflete nădejdea vie
C-au înțeles Cuvântul și veghează
”Vegheați că nu știți ziua și nici ceasul”
”Vegheați să nu cădeți amărăciunii”
De două mii de ani răsună glasul
”Vegheați un ceas să biruiți impasul”
”Veghează” și ”păzește” la tot pasul
”Vegheați dar în vederea rugăciunii”
Doar Tu ști Doamne când e stabilită
Măreața zi de slavă și mistere. .
Salvează orice oaie rătăcită
Unește toată turma risipită
Noi suntem moștenirea Ta iubită
Ne-ajută la capitolul ”veghere”
Din ce in ce sunt vremuri tot mai grele
Se cere tot mai multă distanțare
Și speriați de toate câte cele
Că-s regulile bune sau că-s rele
La unison toți se supun la ele
Să-și scape viața caută fiecare
Și-n numele solemn al sănătății
S-a ignorat porunca scrisă-n Carte
Puțini mai stau de strajă azi cetății
Și-s conștienți că vine ziua plății
Acum încă de Harul bunătății
Și-al îndurării Tale avem parte
Ne dă răbdare și înțelepciune
Să n-obosim cumva și să cădem
Să nu-ncetăm și altora a spune
Sau să ne-oprim să facem fapte bune
Și-n ziua când trompeta o să sune
Să ne gasești lucrând și să veghem!
12/19/2020 Daniel Hozan Phoenix, Arizona
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/207724/veghere