De câte ori… Isuse scump, de câte ori...
Autor: Mihail Cebotarev
Album: fara album
Categorie: Diverse
De câte ori… Isuse scump, de câte ori...
Aproape de mine ai fost cu dragostea Ta
M-ai mângâiat și mereu Tu mi-ai fost ajutor
De câte ori… Domnul meu nu pot număra…
Câtă căldură în ochii Tăi blânzi am văzut
Când Tu, Doamne cu atâta iubire m-ai ridicat
Câtă răbdare și milă de mine Isus ai avut
Căci n-ai trecut pe alături dar m-ai îmbrățișat.
De câte ori… Domnul meu, Tu m-ai alinat
Cu mâna Ta blândă plină de pace și Har
De câte ori… Tu pe răni balsam mi-ai turnat
Când zăceam lângă drum doborât de tâlhari.
De câte ori… Tu, Isuse refugiu mi-ai fost
Când la răscruce de drumuri plângeam disperat
În brațele Tale eu am găsit atunci adăpost
Căci m-ai strâns la al Tău piept și m-ai mângâiat.
De câte ori… ai stat atent la căpătâiul meu
Și lacrima mi-ai șters cu mâna Ta plăpândă
Copleșit am fost Isuse, scump de chipul Tău
Când ți-am văzut privirea Ta așa de blândă.
De câte ori… Isuse scump, de câte ori...
M-ai strâns la pieptul Tău cu atâta gingășie
Căci am simțit susurul blând, mângâietor
Ce pace în suflet mi-a lăsat și multă bucurie.
Pe calea vieții cresc și spini, nu numai flori
Căci drumul Golgotei e anevoios și greu
Dar cu Tine, Doamne noi suntem biruitori
Căci de partea noastră veghează Dumnezeu.
Azi pentru toate Doamne vreau să-ți mulțumesc
Pentru taina bucuriei cu sfintele-ți splendori
Isuse scump eu pentru Tine vreau doar să trăiesc
Căci m-ai iertat, m-ai strâns la piept de atâtea ori.
*******
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/207787/de-cate-ori-isuse-scump-de-cate-ori