Gând de Drumeţie

M-am trezit într-o dimineaţa
Având în minte un nou gând:
Să plec pe drumuri cu ceaţă
Şi-n lumea largă să pătrund.

Să cunosc oamenii necăjiţi
Ce nu-nţeleg ce este Iubirea,
Şi că prin Ea pot fi mântuiţi
Dându-le pe deplin fericirea.

Să-i învăţ să cultive bunătate,
Faţă de toţi semenii apropiaţi,
Să nu mai ofere în jur răutate
Pentrucă-n Isus suntem fraţi!

În întunericul lor să pătrund
Ca o lumină, ce îndepărtează,
Din sufletele celor ce ascund
Gânduri fireşti, si le radiază.

Şi ca o picătură de apă să fiu,
Ce inviorează plantele ofilite,
Pentru cei cufundaţi in pustiu
Şi au inimile de păcat rănite!

Ca un Luceafăr pe cer răsărit
Să strălucesc pe-azuru-i aprins,
Şi în drumeţie să fiu sprijinit.
De Iubirea cea mare, cuprins!

Să răspândesc vestea cea bună
Şi să-mi isprăvesc alergarea,
Ca apoi să primesc o cunună...
Căci deodată, vine înserarea!!!

Iată, şi noaptea va avea sfârşit!
Ea îşi trimite umbrele stranii...
Mijesc zorile, sclipind la zenit,
Eu în drumeţie, urc în strădanii!

Ligia Andreea Dinu

11 Septembrie, 2006