La praznicul Azimelor
Fusese Petru-ntemnițat
La cererea iudeilor
Și-a crudului lor împărat

Era Irod în vremea ceea
Un nemilos prigonitor
Al fraților sfinți din Iudeea
Și-al Domnului iubit popor

Iar ca să placă la mulțime
Îi chinuia pe ucenici
Purtîndu-se cu mare asprime
Sortind la moarte mari și mici

În noaptea cînd la judecată
Irod l-a vrut înfățișat
Petru în temnița-ncuiată
Era în lanțuri ferecat

Legat de mîini și de picioare
De păzitori supravegheat
Fără speranță de scăpare
Dar credincios și nenfricat

Dormea în pace ucenicul
Cînd lîngă el pe neașteptat
Un înger strălucind puternic
Din somn adînc l-a deșteptat

Deodată lanțurile grele
De pe mîini singure-au căzut
Iar străjile-au căzut și ele
Căci Petru-n Domnul s-a-ncrezut

Iată puterea rugăciunii
Cînd strigă-n cor biserica
Așa au biruit strabunii
De-aceea Duhul Sfînt lucra.

Amin