Dosariada
Autor: Simion Felix Marţian
Album: fara album
Categorie: Diverse
E fierbere mare, rumoare,
Se-nclină balanţa de plăţi,
Se scot din arhivă dosare:
Ai fost turnător, turnătoare,
Slujind fostei Securităţi?
Putea-vei să stai mai departe
Cu pumnii-ncleştaţi pe ciolan?
Putea-vei, în zbateri deşarte,
Să pui avere deoparte
Şi-apoi să o cheltui în van?
Putea-vei privi în oglindă
Un chip până ieri luminos,
Sau temeri încep să te prindă
În strânsa-ncleştare strivindă
Şi chipul îţi pare hidos?
Mai face-vei tu carieră
Când scara se clatină-ncet?
Priveşti cum în juru-ţi prosperă
Duşmani declaraţi, care speră
Să te alunge de la banchet.
E grea pentru tine-ncercarea
Şi-n suflet se lasă cu ger;
Dar e motivată-nfocarea
Cu care-ţi susţii apărarea,
Pentru un viitor efemer?
Dosare, dosare, dosare
Răsfoite cu dinţii-ncleştaţi,
Dar, vai, peste tot nepăsare
Că-n cer e Dosarul cel mare
După care vom fi judecaţi
Atunci când din marea Sa Carte
Stăpânu-ţi va spune curat
Tot ce-ai făcut pân-la moarte,
Cu cine făcutu-ţi-ai parte,
Cu cine ai colaborat.
Şi din ce îţi va spune dosarul
Privind peste vremi înapoi,
Vei trece spre Domnul hotarul
Sau partea ta fi-va amarul
Etern, nu pentr-un an, pentru doi,
Gândeşte-te acum la vecie
Cât poţi fi salvat, cât e har,
Cât poţi să mai iei Apă Vie
Iar Cel ce-i a lumii Făclie
Mai trece iertare-n dosar.
E fierbere mare, rumoare,
Se-nclină balanţa de plăţi,
Se scot din arhivă dosare
Dar tu poţi să scapi de teroare,
Cu ceru-mpăcat de te-arăţi.
Amin
Vulcan, 16 sept. 2006
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/20833/dosariada