Ai venit an minunat!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Totul Îți mărturisesc!
Categorie: An nou
Ai venit an minunat!
Ai venit an minunat
Te aștept cu bucurie
Tot ce a fost, ce s-a întâmplat
Amintire vreau să fie
Să uit tot ce-a fost rău
Temeri, gânduri, jale, plâns
Și să cred o, Domnul meu,
În toate ce mi-ai promis
Eu n-am să mă las nicicând
Chiar de-n jur vor fi căzuți
O să fii în al meu gând
Ca de mine, să nu uiți
Știu, mi-ai spus că Tu poți da
Chiar popoare pentru mine
Mulți să cadă-n dreapta mea
Sau puțini, Eu sunt cu tine
Tu vei fi pavăza mea,
Scutul meu de apărare
Nimeni n-o să mă mai ia
Grijă-mi porți, plin de îndurare
Sunt fricos că mă simt mic
Mă simt slab, neputincios
Dar cu Tine mă ridic
Ancora mea ești, Hristos
Am acum o rugăminte
Am să stau și-am să postesc
Să pot merge înainte
Și-n Cer să Te proslăvesc
Am să fiu ascultător
Cum n-am mai fost până acum
Chiar de nu-mi va fi ușor
În toate am să mă supun
Devotat și credincios
Cum Tu nu m-ai mai văzut
Recunoscător Hristos
Că mi-ai dat, ce n-am crezut
Mi-ai dat viață, sănătate
Până acum, n-am suferit
Numai Tu mi-ai dat de toate
Nu-s vrednic și nu merit
Dar în bunătatea Ta
M-ai iertat atât de mult
Eu Îți dau inima mea
Și în toate Te ascult
Dă-mi un an cu bucurie
Plin de pace și iubire
Putere să-Ți slujesc Ție
Să gust a Ta fericire!
Amin
Câmpia Turzii, 1 ianuarie 2021
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/208412/ai-venit-an-minunat