E frig și e ceață, întreaga natură,
În gri-cenușiu e-mbrăcată,
În casele noastre, pătrunși de căldură,
Privim joc de flăcări, în vatră!
Troznește butucul, mai sare-o scânteie,
Pisica privește speriată,
E cald și e bine în mica odaie,
Continuă să toarcă, îndată!

Pe geamuri, cristale, feerice forme,
Transpun orice om în visare,
Nimic nu oprimă, nici legi și nici norme
Și calmul devine mai mare!
Pe laviță, tata, cu clopul pe față,
Adoame ca pruncu-n covată,
La geam, mama coase, iar acul cu ață,
Brodează o ie curată!

Pe-o blană pufoasă, o fată bălaie,
Se joacă cu-a ei jucărie,
Păpușa din zdrențe, umplută cu paie,
Sădește în ea bucurie!
În colț langă ușă, un țânc de o șchioapă,
Cu roșu-n obraji, gângurește,
Pe puiul de gâscă cu boabe îndoapă,
Căci vrea să Îl vadă cum crește!

Privește măicuța cu drag prin odaie,
Apoi prin fereastra prea mică,
Zărește natura cu albele-i straie
Și-ncet, ea începe să zică:
O, Doamne Isuse, ce tihnă, ce pace,
Avem zi de zi, noi, prin Tine,
Să pui Tu pe buzele-acelui ce tace,
Cântări și îndrumă-l spre bine!

Căci asta e viața, să ai liniștire,
Cu-ntreaga familie aproape,
Să simți pacea sfântă și marea Iubire,
Iubirea-Ți supremă, Agape!
Ne ține pe brațe, ne dă-nțelepciune,
Să știm prețui libertatea,
Dar nu orișicare, căci Tu știi mai bine,
Ce poate distruge cetatea!

S-avem totdeauna poruncile Tale,
În piept și legate la mână,
Să nu ne lăsăm duși de vânt, de rafale,
Ce nu au sfințenie, lumină!
Ne dă mulțumire și tihnă în noapte,
În ziuă putere de muncă,
Mereu s-auzim ale Duhului șoapte
Și triluri de păsări, în luncă!

Când stăm toți la masă, o pâine și-o ceapă
De-ar fi, să ne dea-ndestulare,
Din vadră când luăm câte-o cană de apă,
Să știm cât Ți-e harul de mare!
E iarnă și ninge, întreaga natură,
În alb-sidefiu se-nvelește,
În casele noastre, pătrunși de căldură,
Iubirea divină domnește!

03/01/21, Barcelona- Lucica Boltasu