Doamne, mai vino cu noi și-n anul acesta
Autor: Sorin Alb
Album: fara album
Categorie: An nou
Doamne, mai vino cu noi și-n anul acesta și ține-ne-n harul iubirii de veci,
Pășește alături de cei ce Te cheamă, pe calea vieții, ce duce la cer!

Te vrem lângă noi, să-Ți simțim răsuflarea, ce dulce adie și suflă domol,
Un vânt de trezire, de har și-ndurare, atunci când privirea ne cade în gol!

Pășește-nainte, când greul ne-apasă și trupul se-ndoaie sub multe nevoi,
Luându-ne-n brațe, mai trece-ne marea și-alungă tristețea adâncă din noi!

E greu fară Tine, să privim înainte când marea răcnește și urlă mereu,
Dar știm că atunci când Tu mergi înainte, tresaltă și duhul, și sufletu-n noi!

Mai poartă-ne Doamne în caru-Ți de slavă, atunci când 'nainte sunt văi sau vin ploi,
Căci nimeni mai bine ca Tine nu știe, s-alunge și teama și frica din noi!

Știm bine, cu Tine vom merge înainte, privind înspre ceruri, luptând ne-ncetat,
Căci marea-Ți iubire ce schimbă destine, se-așează puternic în vasu-nsetat!

De-aceea, o, Doamne, ascultă-ne ruga, cu lacrimi fierbinți și suflet aprins,
Mai vino cu noi și-n anul acesta, și ține-ne tare, cu brațu-Ți întins!


Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/208509/doamne-mai-vino-cu-noi-si-n-anul-acesta