Un cer de plumb lipsit de viață
Nu-i soare, nici lună cenușa să spele
Si nici o privire n-aleargă spre stele
Așa-i trăirea făr’ speranță.

Un orizont lipsit de acțiune
Cu dune pustii ce privirea înțeapă
Și nu vezi niciunde un freamăt de apă
Așa e mersul fără viziune.

Un lut uscat lipsit de strălucire
Cu egoiste izbucniri în fapte
Și multe și crunte, dorințe deșarte
Așa e omul fără de iubire.

Un cer senin și plin de viață
Cu soare luminând văzduhul
Și ochi senini privind amurgul
Așa-i trăirea cu Speranță.

Un orizont vibrând de pasiune
Cu dulci cuvinte sfinte ce sufletele adapă
Căci împrejur țâșnesc izvoarele de apă
Așa-i călătoria urmând o Viziune.

O plamadeală sfântă ce-ncântă privirea
Ce-i gata oricând sa dea ajutor
Și-mparte în juru-i Cuvânt Salvator
Așa e sufletul în care a biruit Iubirea.