Cer putere de la Tine, să fac sfântă voia Ta!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Totul Îți mărturisesc!
Categorie: Trezire si veghere
Cer putere de la Tine, să fac sfântă voia Ta!

Dacă Fiul n-a cârtit
De slavă s-a dezbrăcat
Cine-s eu, Tată iubit,
Să refuz ce mi-ai trasat?

Calea dreaptă către Cer
Drumul spre Împărăție
Tu dorești ca să nu pier
Să trăiesc în veșnicie

Oare ce mă îndreptățește
Să rămân nemulțumit
Numai Cel Rău, ce dorește
Să fiu pierdut, rătăcit,

Pragul morții să îl trec
El, orice mi-ar oferi
Veșnicia s-o petrec
Doar în chinuri și urgii,

În foc și în suferință,
În Iadul distrugător
Dar eu Îți cer biruință
Dragul meu Mântuitor

Cer putere de la Tine
Să fac sfântă voia Ta
Numai lângă Tine-s bine
Ești Stăpân pe viața mea

Îți dau totul, Tată Sfânt
Viața și inima mea
Tu să conduci al meu gând
Să pot totul respecta.

O vorbă n-am să mai scot
Care să Te întristeze
Orice spun, o să socot
Inima mea să vibreze

Pentru Tine, Domn iubit
Pentru jertfa de la cruce
Căci vreau să fiu izbăvit
La Ceruri, să pot ajunge

Cu îngeri să Te slujesc
Să trăiesc în fericire
Să Îți cânt, să Te slăvesc
Veșnic să-Ți aduc mărire!

Amin

Câmpia Turzii, 12 ianuarie 2021
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/208877/cer-putere-de-la-tine-sa-fac-sfanta-voia-ta