Recunoaștem că-n terestra existență
Esențială e a Cerului prezență
Fără ea viața e doar un suflu greu
În care domină idolul numit “Eu”

Cei ce nu deschid spre Cristos ferestre
Gustă coșmarul trăirii terestre
Și merg înapoi ca racul, nu înainte
Și nu va fi nimeni să-i reprezinte...

Fără conecții cu universul ceresc
Doar despre structuri efemere vorbesc
La cel mai slab vânt frica îi cuprinde
Și doar demonii le dau, zilnic, merinde.

Dar cei în care Fiul Omului lucrează
(Având un crez și-o conștiință trează)
Trăiesc pe Terra cu gându-n Paradis
Și împlinesc tot ce-n Scriptură-i scris.

Ei merg din biruință în biruință
Învingând în ei duhul de neputință
Păstrează-n visterie cereștile comori
C-așa pot să primească din Paradis splendori.

Terestra existență pentru cei predați
(Care nu mai sunt de necredință legați)
E doar trecere prin ținutul frământării
Spre Plaiul etern al binecuvântării.

Nădejdea vie îi caracterizează
Cu consistență Cuvântul îl studiază
Și-n suflet nutresc sentimente divine
Stăpânului lor ei vor să se-nchine.

Terestra existență e pelerinaj
Dar din Slavă s-a trimis la ea un mesaj:
Sfârșitul nu e eterna noapte-n neant
Ci-nceputul unui trai sublim, captivant.

George Cornici/ 11 Ianuarie, 2021