Sunt vinovată Doamne că prea des
Din neveghere am căzut pe cale
Și m-am grăbit în zorii dimineții
Să mă închin în cânt și osanale
Și m-am grăbit la startul alergării
În rând cu lumea, să câștig o pâine...
O pâine cât mai albă de se poate
Fără să știu de voi avea un ”mâine”...
Sunt vinovată Doamne că prin faptă
Te-am întristat ades și-ai lăcrimat
Și printr-o vorbă ce-am rostit în grabă
Poate-am rănit un om însingurat
Și dacă astăzi nu am fost lumină
Și viața mi-am trăit-o fără rost
Fără de roadă... fără să fiu sare
Mă iartă Doamne de așa am fost...
Se lasă noaptea... gânduri mă frământă
Și inima în piept se zvârcolește:
”Iar ai greșit! Mai poți primi iertare?
Te mai ascultă Doamnul? Te iubește?”
Privesc pe geam... ce minunat răspuns
Afară ninge... ninge ca-n povești...
M-aplec îngenuncheat și strig spre ceruri:
”Îți mulțumesc că încă mă iubești!”

Vulcan-14-01-2021
Mary