Modul de lucru ceaușisto-iliescian din Statele Unite
La Revoluție am avut 21 de ani și eram pe străzile Timișoarei împreună cu protestatarii pe data de 16 Decembrie 1989 în Timișoara. Atunci am auzit prima dată, trecând cu timișorenii ieșiți la protest, nu departe de gară, mergând pe Circumvalațiunii spre Gheorghe Lazăr, pe cineva scandând Iliescu, Iliescu. Am întrebat pe cei de lângă mine tot tineri, cine-i Iliescu și mi-au răspuns că nu știu. După doar câteva zile, l-am văzut pe cel mai mare diversionist și dușman al României la televiziunea română, ne-a furat idealul de tineri care doream libertate prin diversiune, mașinațiile diversiunii au ucis mulți oameni nevinovați ieșiți pe străzile României împotriva hienei de partid comunist, ne-a numit golani pe urmă și a tăbărât cu minerii peste orice rezistență s-a ridicat dintre tineri. Ceaușescu a ucis de frică și că a fost luat prin surprindere, Iliescu însă a făcut-o prin diversiune, ca să pună mâna pe putere și să plătim noi românii, de peste 30 de ani, polița.
De ce am spus asta? Deoarece în Statele Unite unde locuiesc de peste 20 de ani, am văzut în ultimii ani modul de lucru al partidului democrat, parcă inspirat din banditismul ceaușisto-iliescian al lunii Decembrie 1989. Am asistat la patru ani de hărțuire a președintelui Trump, în care o minciună spusă de un agent secret britanic, a fost folosită ca o diversiune de democrați pentru anchete, atacuri și un abuz permanent la adresa Administrației Trump. Pe urmă a urmat o suspendare a președintelui nereușită, fără nici o bază clară, pentru un telefon avut cu Ucraina.
Apogeul diversiunii acestui partid, dovedit corupt prin oprirea anchetelor privind alesul lor ca președinte, anume Biden, a arătat mai mult că la baza diversiunii stau interese, contracte, bani și corupție, totul a luat însă o întorsătură ceaușisto-ilesciană odată cu apariția virusului Covid 19, și scoaterea la scurt timp după aceea a BLM-ului și organizației Antifa pe străzile multor orașe. Două organizații mânate de extremism și ideologii socialist anticriste, care și-au dat în petec arzând clădiri, afaceri, Biblii și nedându-se înapoi de la ucideri și terorizarea populației, totul sub buna oblăduire a Partidului Democrat care de altfel de zeci de ani implementează agenda socialist-globalistă în școlile din Statele Unite.
Am asistat în Portland, Oregon unde locuiesc, la câteva luni, din Martie până în Noiembrie 2020, la o hărțuire permanentă a populației și poliției de către aceste organizații, totul sub oblăduirea Primarului și Guvernatoarei democrate de Oregon. A fost atacată clădirea federalilor din Portland și aceeași strategie a fost folosită și în alte orașe ale Statelor Unite, fără ca nici un democrat să strige că e trădare și atac împotriva Americii, a Constituției și a Statului de Drept.
Au apărut dovezi clare că virusul ar fi apărut în China nu cum a informat OMS-ul, ci a fost creat artificial și acolo erau investiți bani și de la oameni de afaceri din State, iar unele urme ar fi dus până la membrii ai partidului sus amintit.
Ca să meargă totul ca uns, cum zicem noi românii, a apărut frauda masivă a alegerilor văzută de toți în seara alegerilor când s-a oprit număratul ca la comandă și a doua zi au apărut procentele în plus pentru Biden. Și degeaba probe, martori, în fața judecătorilor toate acestea n-au valorat nimic, sperietoarea iliesciano-ceaușistă, cu sprijinul majorității mass media dedicată partidului democrat a făcut ca frica de-a ajunge pe lista ”vânătorilor de vrăjitoare” a partidului democrat de direcție globalist socialistă, să facă pe majoritatea judecătorilor și procurorilor să dea înapoi.
Cam așa cum s-a întâmplat și cu dosarul Revoluției din 1989 din România, unde judecătorii și procurorii tărăgănează să decidă Adevărul de peste 30 de ani.
Culmea ipocriziei acestui regim deja totalitarist instaurat în Statele Unite l-am văzut în tabloul revoltei de la Capitoliu, atunci când niște extremiști de dreapta amestecați cu membrii Antifa, au pătruns în clădirea Capitoliului, au răsturnat mese, au pătruns în birouri ale unor congresmeni, au abuzat în toată acțiunea aceasta ilegală, totul sub privirile membrilor care asigurau securitatea clădirii și care i-a ”scăpat” să treacă ca prin ”brânză” pentru împlinirea scopului.
Nu știu dacă observați diversiunea, însă ipocrizia a ieșit la iveală când ”iliescenii” partidului democrat au pornit imediat destituirea președintelui și la mesaje pompoase prin care aproape că-ți venea să plângi, cum a fost lovită și maltratată democrația Statelor Unite, mesaje spuse cu patos și patriotism de invidiat.
Culmea este că ”iliescenii” Partidului Democrat de-o ipocrizie ieșită din comun n-au avut asemenea mesaje patriotice atunci când BLM-ul și Antifa atacau clădirile guvernamentale din țară, atunci nu era încălcată nici Constituția și nici democrația Statelor Unite nu era în pericol.
Eu aș numi această ipocrizie de Ianuarie 2021, culmea impertinenței partidului democrat socialist globalist, care a avut o strategie diabolică de nota zece, în momentul în care în House trebuiau aduse probele hoției de la alegeri, Partidul Democrat s-a folosit de protestatarii lui Trump, prin niște extremiști ”scăpați” ca prin ”brânză” în clădirea Capitoliului. Culmea că după toate acestea au cerut ”capul lui Moțoc” (adică Donald Trump), el fiind țapul ispășitor și ultima redută de cucerit, așa pentru ca în vecii vecilor să nu se mai audă de fraude și de toată corupția familiei Biden. Ca un făcut, după toate astea rețelele de socializare, Mass Media și toți care iubesc pe ”marele conducător” Biden și iubitul partid al Statelor Unite, cu toți au trecut la ”vânătoarea de vrăjitoare”, amintindu-ne tuturor de comuniștii care au pus mâna total pe putere în Rusia, România și alte țări ale Europei în secolul trecut. Liste de politicieni republicani, oameni de afaceri, până probabil la oameni de rând sunt pe lista neagră și sub oblăduirea fricii inspirate de pârghiile partidului Democrat, uite dragul meu cititor că au fost acaparate toate pârghiile noii democrații din Statele Unite: Președinția, Senatul și Casa Reprezentativelor.
Acum la marea inaugurare pot să strige în cor cu toții: ”Ceaușescu PCR, Iliescu FSN”, pardon, mii de scuze, câteva secunde am uitat că sunt în Țara Libertății, Statele Unite, se va striga: BIDEN – Democrat Party.
God Bless you America!
Simion Ioanăș
Citiți articolul și aici.