Fidel Lui Hristos
Autor: Nichifor Nicu
Album: Selectii
Categorie: Diverse
Fidel Lui Hristos
autor: Nichifor Nicu
19/01/2021/ ora: 13:20
Da, recunosc, sunt plin de păcate
Și nu trece zi să nu faultez
Dar Domnul Isus le șterge pe toate
De-aceea aleg pe El să-L urmez.
Trăiesc cu speranța iertării prin cruce
Și când voi pleca de pe-acest pământ
Sunt sigur că Domnul Isus mă va duce
Cu El să trăiesc în locașul cel Sfânt.
Nu-mi vând credința, nici sufletu-n lume
Nu am nevoie de aur și-argint
Eu știu că Hristos se-ndură de mine
Și-mi spune-adevărul când alții mă mint.
Nu vreau nici glorie, sau multă putere
Eu vreau să rămân fidel Lui Hristos
Și-atunci când mi-e greu, primesc mângâiere,
Cu vocea Lui caldă-mi vorbește duios.
Ce mare iubire și ce bunătate
Mă face să simt în viața, Hristos
Și chiar de-s sărac, cu El am de toate
Am pace, odihnă și sunt bucuros.
Mai mult, n-am nevoie, mi-ajunge doar El
Sunt foarte bogat și sunt copleșit
Cât viața în mine mai am, sunt fidel
Stăpânului meu drag, căci El m-a iubit.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/209180/fidel-lui-hristos