Mai curge-o lacrimă
Autor: Maria Șopț
Album: Calea către cer
Categorie: Diverse
Mai curge-o lacrimă din când în când,
Ea mă ancorează-n tărâmul sfânt,
C-am fost zdrobit ca strugurele-n teasc,
Și tescuit, fără vlagă am rămas!
La piciorul crucii cresc lăcrimioare,
Că-s udate-n speranța ce-n veci nu moare,
Și-n valuri de rubin spre mântuire,
Mi-ai curățit Calea să fiu cu Tine!
În furtuna vieții, când mi-e mai greu,
Privesc la crucea Ta și la chinul Tău,
Șî mă închin Iubirii de la cruce,
Te slăvesc în veci de veci, Isuse!
Mai curge-o lacrimă în a vieții val,
Cu mâna Ta mi-o ștergi și n-are amar!
Mă-nbraci în haina albă de Acasă,
Să fiu mârgăritar, floare aleasă!
Amin!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/209393/mai-curge-o-lacrima