Am pornit pe calea dreaptă!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Totul Îți mărturisesc!
Categorie: Slujire
Am pornit pe calea dreaptă!


Am pornit pe calea dreaptă
Bucuria m-a cuprins
Inima mea azi tresaltă
Credința, mi s-a aprins

Nu mă sperie bolovanii
Ce în cale îmi apar
Lupt și știu, vor trece anii
Dar eu nu lupt în zadar

Ocrotit sunt de Hristos
El mi-e pavăză și scut
Și totul fac cu folos
Îl iubesc și Îl ascult.

Chiar dacă mi-e greu pe cale
Și de râvnă sunt trudit
El îmi dă putere mare
El, mă face fericit

Căci sunt un împlinitor
Al Cuvântului, ce-i scris
Sunt în tot ascultător
Vreau să ajung în Paradis

Să primesc din mâna Sa
Cununa cea minunată
Ea va fi răsplata mea
Căci am mers pe calea dreaptă

Cerul Său strălucitor
E deschis pentru oricine
Căci Domnul e primitor
Tuturor le vrea doar bine

Și răsplata Sa cea mare
La oricine vrea s-o dea
El, cel plin de îndurare
Sus la Cer vrea să ne ia

Ne iubește și ne iartă
Vrea moștenitori să fim
Frumuseți cerești ne arată
Cu El să le moștenim

Nu mă mai opresc din drum
Orice mi s-ar oferi
Cu tărie mă opun
Vreau s-ajung în veșnicii!

Amin

Câmpia Turzii, 31 ianuarie 2021

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/209683/am-pornit-pe-calea-dreapta