Dragostea de Domnul adesea ne lipseşte.
Ce face ea în tine se micşorează, creşte?
Chiar dacă-n multe limbi ai vorbi,
Chiar dacă ai avea darul şi ai proroci.

Dacă ai cunoaşte toate tainele şi ştiinţa,
Dacă muţi şi munţii, având toată credinţa.
Chiar dacă averea la săraci am împărţi,
Fără dragoste, acestea, la nimic n-ar folosi.

Ea e bunătate, pe nimeni nu pizmuieşte
Nicicând nu se laudă şi nu se mândreşte.
Dragostea nu caută mereu al său folos,
Nu se mânie şi nu se poartă necuviincios.

Ea nu poartă rău în a sa gândire.
Se bucură de adevăr, nu de nelegiuire.
Totul crede, acoperă, suferă şi nădăjduieşte.
Dragostea de Domnul, Cuvântul îl trăieşte.

Ea este în toate îndelung răbdătoare.
Ea ne este râvna pusă în lucrare,
Nu se oboseşte stând în rugăciune.
Ea e cea mai mare, veşnic va rămâne.