Patimile Tale, Doamne!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Slavă, glorie, mărire!
Categorie: Laudă și închinare
Patimile Tale, Doamne!
Toate Doamne le-ai plătit
Pentru răutatea mea
Pe cruce ai fost răstignit
Să trăiesc de-a pururea
Stau îngenunchiat, smerit
Plâng și suspin cu amar
Cât de mult Te-au chinuit
Cei răi și lipsiți de har
Ce batjocură au făcut
Dar Tu, n-ai fost vinovat
Cu cruzime Te-au bătut
Și pe cruce Te-au urcat
Sunt atât de vinovat
Domnul meu cel bun și sfânt
N-am pereche-s unicat
Mă căiesc și mereu plâng
Azi mă lupt pentru îndreptare
Să ierți tot ce-am făcut rău
Forță dă-mi, ca să fiu tare
Să merg drept pe drumul Tău
Să nu mă abat deloc
De la învățătura Ta
Păcatul să n-aibă loc
De acum, în viața mea
Lupta mea nu e ușoară
Dar cu ajutorul Tău
Duhul Tău mă împresoară
Și nu-mi pare deloc greu
Calea îngustă am ales
Și pe ea vreau să pășesc
În drumul meu mă rog des
Fiindcă vreau să Te întâlnesc
Când mă simt dezamăgit
Plâng și mila Ta o cer
Tată sfânt, Tată iubit
De-s cu Tine, nu mai pier
Nu am loc lângă Cel Rău
De păcate sunt scârbit
Stai cu mine Domnul meu
Fă-mă fiul Tău, iubit!
Amin
Câmpia Turzii, 12 februarie 2021
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/210264/patimile-tale-doamne