Propovăduiți Evanghelia (2)
Marcu 16:15-20.”Apoi le-a zis: ”Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură. Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit. Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi; vor lua în mână șerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; își vor pune mâinile peste bolnavi și bolnavi se vor însănătoșa. Domnul Isus după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer și a șezut la dreapta lui Dumnezeu. Iar ei au plecat și au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei și întărea Cuvântul prin semnele care-i însoțeau.”
Am văzut în prima parte (1) a acestui devoțional, că Isus dorea Propovăduirea Evangheliei la orice făptură și la mine și la tine. Apoi cei ce vor crede și se vor boteza vor fi însoțiți de semne, în urma propovăduirii Cuvântului Evangheliei lui Isus, semne care întăresc Cuvântul propovăduit. Evanghelia a fost, este și va fi propovăduită până la marginile pământului când Hristos va reveni să-și culegă rodul de pe pământ. Dar fiindcă este un vrăjmaș atent la tot ce se seamănă, el vine numai să fure Cuvântul plantat în inimă, să junghie și să prăpădească. Unii din cei ce cred și ajung să vadă semnele prezente în umblarea lor, s e văd undeva ajunși sus care nu mai au nevoie de nimeni și nimic. Sunt mari și tari, dar de fapt s-au oprit într-un loc foarte alunecos, s-au mândrit că ar fi cineva, când bolnavii s-au vindecat la punerea mâinile lor și au mers înainte fără a mai crește în cunoașterea Evangheliei și a revelației lui Isus Hristos, în ei, cu care trebuia să meargă mai departe și Evanghelia și semnele să-i însoțiască. Evanghelia este puterea lui Dumnezeu, este VIAȚĂ și semnele însoțesc pe cei ce o propovăduiesc. Deci Evanghelia nu însoțește semnele, ci semnele însoțesc Evanghelia. Alții care au crezut, au fost umpluți de Cuvântul Lui Dumnezeu, s-au maturizat în credință, în trăire, în umblare, în propovăduire, în supunere, în ascultare de Domnul și strâns legați de Hristos și de Trupul Lui pe pământ, care-i format din cei care cred și sunt UNA cu El Capul lor, au plecat și pleacă și acum pretutindeni și propovăduiesc Evanghelia, iar Domnul lucra și lucrează împreună cu ei, întărind Cuvântul propovăduit cu semnele care-i însoțeau și-i însoțesc. Semnele sunt eficiente în lucrarea de mântuire a omului, ele întăresc Cuvântul propovăduit, adică omul vede Cuvântul propovăduit împlinit, chiar atunci în viața lui. Omul este transformat, născut din nou și bolile vindecate și legăturile căzute și are drum înainte pentru a duce mântuirea și vindecarea mai departe. Fără creștere în credință și maturizare în cunoașterea Cuvântului, creștinii aceștia îi găsești la zeci de ani de pocăință imaturi și care au făcut alți ucenici la fel ca ei și care pun mâinile peste bolnavi și bolnavi se vindecă. Cum? așa pentru că așa a zis Isus. Ei cred asta și fac și Domnului nu-i pare rău de darurile date nicicând. Biserica Lui se formează aici și El știe totul despre cei ce sunt ai Lui. Autorul cărții Evrei zice:
Cap. 5:12-14.”În adevăr, voi care de mult trebuia să fiți învățători, aveți iarăși trebuință de cineva să vă învețe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu și ați ajuns să aveți nevoie de lapte, nu de hrană tare. Și oricine nu se hrănește decât cu lapte, nu este obișnuit cu cuvântul despre neprihănire, căci este un prunc. Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceeia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele și răul.”
Mulțumim Doamne și vrem să propovăduim Evanghelia Ta pretutindeni în jurul nostru, crescând în cunoașterea Ta, tot mai mult, iar Tu ai promis că vei însoți Cuvântul, cu semnele care vor manifesta puterea Ta, peste și pentru toți cei ce vor crede Vestea Bună a împăcării omului cu Dumnezeu. Amin!