Cât mai auzi

Cât mai auzi un Glas, ce-ți spune: «Vino! »
Suflet drag, nu întârzia, și știi -
Căci vine o zi, și ea nu e senină...
Vor zbura spre Cer, doar cei ce-s fii.

Astăzi, de simți chemarea-n îndurare,
Grabește-te să te împaci cu Acel,
Ce te-a creat, ți-a dăruit suflare,
Te ține și te poartă - El, ca Miel,

S-a dat pentru întreaga omenire:
O Jertfă din Iubire, Iubire atât de Mare,
Cu atât mult drag, te vrea în strălucire,
Nu întârzia, ascultă, e îndurare!

Ți se așterne în fată o veșnicie:
În slava Zorilor, sau în abis cumplit,
Îți vrea și aici o viață-n armonie,
Grabește-te, îl auzi? El te-a iubit,

Când nici nu existai, n-aveai ființă,
El, numele-ți știa, și zilele, și dorul,
O, de te apleci în Fața-I, prin credință,
Primind salvarea, El, Mântuitorul,

E Isus Hristos, Regele, Speranța;
Prințul Cel din Slavă coborî,
Ca tu și eu, cu mers în cutezanță,
Prin al salvării, al Iubirii Râu,

Sa fim moștenitori ai Cerului, Divinul,
Mai cheamă, mai îndeamnă, mai bate, mai așteaptă,
Dar vine o zi, și n-aduce seninul,
Raspunde-i! Simți? - Pe aripi de drag te poartă!

Raspunde-i azi! Ce pierzi? - Viața-i trecătoare,
Iar sufletul, și al meu, și al tău - nemuritor e,
Ca floarea suntem, ca o umbră, călători sub soare,
Ce minunat să înțelegi, că El, ce Ziditor e,

Te-a plăzmuit, după al Său chip și asemănare,
Și atât mult drag a pus în ființa ta...
Te cheamă Acel, ce acum Iubire e, Îndurare!
Iar mâîne - doar Judecator; vom sta,

Cu toți, cu mic și mare-n Fața Lui,
Dând socoteală de: cum am trăit, am fost,
Nimic n-o rezista în Fața Celui,
Ce știe tot, și da, va fi un cost!

Mai cheamă Cerul în îndurare: «Vin’ dar! »,
Îți spun și eu cu drag: «Ascultă-l azi! »,
Predă-i Lui inima, fii un viu altar,
Și ziua cea de mâîne, așteaptă treaz.

O picatură-n ocean, atât sunt, eu și tu,
Fir de nisip, dar mare preț avem!
Hai, spune-i: «Da! », o nepăsare, un «Nu! » -
Pe vecii regrete, o, de înțelegem!


19 / 02 / 2021.