Limba română, cămașa mea
Alexandrina Tulics-album Pâine Din Țăst

Cămașa caldă pe-al meu trup
E vorba românească.
Grădină înflorită,
din limbă strămoșească.
Adună în miresmi, culoare,
albinele s-o zboare,
cu dulce saț dumnezeiesc
în ger, dar și pe soare.
E doină, rugă înălțată,
și miere binecuvântată;
e leagăn, cântec pentru prunci
în secerat și-n aur-lunci;
e clopot de e ger în țară,
e muget, bucium, plâns de căprioară
când pomii drepți sunt osândiți
de lupii nesătui tăiați, disprețuiți...
E legământ de vitejie
pentru acel ce în genunchi o cheamă, știe.
E miez de pâine pentru cel flămând,
românul în sughiț plângând.
E cerul ce coboară-n rugăciune,
e sfatul sfânt spre lucruri bune.
E vifor, zimbru, când la poartă,
dușmanii gândurile-și poartă.
E seceră și e secure când fii-haini
o prăduiesc, o fură;
e nai de o iubești, te lasă să îi cânți
de o cinstești cu brațe vitejie
și doina i-o asculți.