Am simțit a Ta iubire!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Slavă, glorie, mărire!
Categorie: Zidire spirituala
Am simțit a Ta iubire!
Am simțit a Ta iubire
Și-n această zi, Isus
M-ai purtat spre fericire
Așa cum mereu mi-ai spus
Orice pas ce l-am făcut
Te-am chemat Doamne cu mine
Te-am rugat și Ți-am cerut
Să nu te desparți de mine
Că-s țărnă neputincioasă
Care greu mă stăpânesc
Iar soarta cea nemiloasă
Nu mă lasă să trăiesc
Așa cum îmi spui mereu
Înțelept, plin de iubire,
Să urmez exemplul Tău,
Să fiu plin de mulțumire
Fapte să mă însoțească,
Credința în jertfa Ta,
Inima să-mi clocotească
Doar Tu să fii ținta mea
Să-mi fii scut de apărare
Când necazuri mă lovesc
ȘI să fii a mea scăpare
Când cei răi, mă încolțesc
Când cuptorul se aprinde
Ca să fiu purificat
Și când teama mă cuprinde
Tu fii al meu aliat!
În lupta ce-o am de dus
Cu Cel Rău și lioata sa,
Nu mă părăsi Isus,
Ai milă de viața mea
Privește la chipul meu
Ce e trist, înlăcrimat,
Te îndură de fiul Tău
Cel zălud, nejudecat
Uită tot ce a greșit
Murmur și neascultare
Tot ce a păcătuit
Fii milos, plin de îndurare
Du-mă sus la Cer cu Tine
Uită tot păcatul meu
La liman s-ajung cu bine
Sfânt și mare Dumnezeu
Lutul slab fără voință
Este Doamne în mâna Ta
Dă-mi în toate biruință
Lângă Tine să pot sta
Fii îngăduitor bun Tată
Căci nu vreau să mor pe cale
De mă lași, eu niciodată
N-am să mă ridic, și-n jale
Voi trăi, și osânda grea
Pentru mine va veni,
Milă ai de viața mea
Iartă-mi tot, cu mine fii!
Amin
Câmpia Turzii, 28 februarie 2021
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/210826/am-simtit-a-ta-iubire