De ce te temi în miezul cel din noapte,
Când parcă timpu-n loc el s-a oprit,
Când luna ea mereu... mereu în șoaptă,
Pe drumul tău creștine-a strălucit.

Tu știi că singur ea doar niciodată,
Nu te-a lăsat să fii pe drumul greu,
De câte ori priveai în sus spre ceruri,
Acolo pentru tine-a fost mereu.

De ce te temi când nori apar pe cale,
Doar știi că după ei e cineva,
Ce-n dată-i va străbate cu căldură,
Ca printre ei să poți înainta.

Oricât ar fi de mari, cu-a Lui putere,
El poate într-o clip-ai despărți,
Căci toate stau în mâna Celui veșnic,
Tu fii fără de teamă, nu te-opri.

De ce te temi când bate-o adiere,
Te clatini tu creștine-așa ușor,
Nicicând nu va avea acea putere,
Să stingă focu-aprins de-un mare dor.

Căci el mustrat de Domnul e întruna,
La glasul Lui îndat' se va opri,
E cel care oprește și furtuna,
Ce-n viața ta apare zi de zi.

De ce în asfințit te lași tu oare,
Cuprins de teama serii ce-a venit,
Doar știi că seara este ea mânată,
De Cel ce după ea va răsări.

Doar știi că toate-aici sunt trecătoare,
Și noaptea, și furtuna, și-orice vânt,
Tu nu lăsa ca teama să-ți cuprindă,
Creștine a ta inimă sau gând.

Nu mai lăsa să te cuprindă frica,
Tu cheamă-L pe Isus... El va veni,
Tu pune-ți doar în El mereu nădejdea,
Căci doar cu El putea-vei birui.