Am învățat iubirea
Autor: Ana Haz
Album: Aleea sufletului meu
Categorie: Diverse
Am învățat iubirea, întâi am buchisit
În dezmierdarea mamei, un prolog nescris,
Atunci când am răspuns cu primul gângurit,
Pe-obraji i-au sclipit lacrimi ca roua-n Paradis.
Am învățat iubirea din glasul mamei blând,
Când cântecul de leagăn ca-ntr-o scăldătoare
M-a scufundat în mreaja de vise vindecând
Lacrima, suspinul și rana care doare.
Am învățat iubirea din raze de soare
Curgând din ochii mamei, căldură, lumină
Cu rezerve sacre, candelă pe cărare
Lămurindu-mi pașii spre Patria divină.
Am citit iubirea în jertfa necurmată
A mamei mele când trudea din zori în seară,
Nu aș putea s-o scot din inimă vreodată,
Iubirea e iubire, nu poate să piară.
Port iubirea mamei în doruri înfășată,
O gânguresc, o trilui în odă, în poem
Spre tărâmul unde e mama mea plecată,
Când nu pot în cuvinte eu o suspin, o gem.
În suflet e-o iubire, prin ea ne-am închegat,
E ca o betesda de mama tulburată,
Nu ura ci iubirea e-un leac de vindecat,
Să o-mplinim, e lege, este minunată.
A fost iubire-n noi pe când eram sub apă,
Ea leagă elemente, le armonizează...
Mi-a spus o taină mama, iubirea se adapă
La poalele Crucii din preasfânta Oază.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/211021/am-invatat-iubirea