Mamă, ești comoara mea!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Slavă, glorie, mărire!
Categorie: Zidire spirituala
Mama, ești comoara mea!


Mamă ești comoara mea
Fără tine, n-aș răzbi
Căci cine mi-ar arăta
Calea înspre veșnicii?

Mamă dulce și iubită
Tu ești darul cel suprem
De ești tu, sunt fericită
N-am de ce să mă mai tem

Ocrotită-s lângă tine
Chiar de viața e mai grea
Căci măicuță, tu-mi vrei bine
Pentru mine, tot ai da

Pentru fiica ta iubită
Pentru scump odorul tău
Ca să mă vezi fericită
Și să mă ferești de rău

Cu înțelepciunea ta
Tu mereu mi-ai arătat
Cum să-I dau inima mea
Celui care m-a salvat

Despre Isus mi-ai vorbit
Despre a Sa mântuire
Tot tu, m-ai povățuit
Să-I dau glorie, mărire

Și să cred tot ce-mi arată
În Cuvântul Său divin
Ca să pot să fiu salvată
Să ne bucurăm din plin

Cândva, când ne-om despărți
Și la Cer tu vei pleca
Înspre sfinte veșnicii
Să trăiești de-a pururea

Calea dreaptă s-o urmez
Și eu, ca să fiu salvată
Și în Isus al meu crez
Să nu se stingă vreodată

În viitor, noi împreună,
Pentru Domnul vom cânta
Și vom sta mână în mână
Slavă veșnică-I vom da

Dorul meu s-a alina
Când la Cer voi fii cu tine
Căci din nou te voi vedea
Lângă Domnu, va fi bine

Veșnic cu El noi vom fii
Căci pe cale I-am urmat
Și pe El Îl vom sluji
Pe al lumii Împărat!

Amin

Câmpia Turzii, 8 martie 2021
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/211033/mama-esti-comoara-mea