1. Doamne, nu vezi ce furtună, Ce vifor îngrozitor?
Ce nor des, ce întunecime, Nu-i scăpare și-ajutor!
Ori deși pierim nu-ți pasă? Cum poți să dormi adânc?
Tot momentul Ne-amenință moartea, Peste-acest adânc umblând!

R: "S-asculte furtuna De glasul Meu, liniște (să fie)!”
Pagubă nu poate provoca, Nici om, Nici demon, sau altcineva,
Nu poate să piară corabia Al ceru­lui Domn când se află-n ea!
“Căci toate Mi se supun Mie, Liniște, să fie
Căci toate Mi se supun Mie, Deci, liniște."

2. Doamne, grijuri mă apasă, Zi, noapte, n‑am odihnă,
Inima mea‑i adânc rănită; Scoală şi mă vindecă.
A păcatului furtună, Urlă asupra mea:
Am să pier, Doamne în deznădejde; O, vino, nu mă lăsa.

3. Doamne-acum a trecut spaima, Natura-i liniştită,
Pe cer senin soare luceşte Şi-am pace în inimă.
Te aştept Doamne pe Tine Singur nu mă lăsa,
Cu Tine-ajung limanul cu pace. Unde mă voi repauza.