Curajul credinței
Autor: Laura Daniela Marinau
Album: Martiri, pietre prețioase
Categorie: Revenirea Domnului
Curajul cât bobul de muștar, mic,
Va spune viciului pe nume!
Nu-i va vorbi „corect politic”,
Satisfăcând scindata lume...
Credința este defileul
În care-i biruită firea:
Te face să-ndrăznești ca leul,
Ca semn că ai neprihănirea.
Frică să n-ai, mărturisește
Pe Isus-Cuvântul, mereu!
Martiru-i martor, ce sfârșește
Încununat de Dumnezeu!
Curajul -de a fi sfânt- este
Condiția de ucenic:
Este un har, și-i creștinește
Să nu te temi de inamic!
Avem un motto în urmarea
Leului- Miel crucificat:
„Va pierde Viața cine-ncearcă
S-o scape-n lumea de păcat!”
Un creștin laș devine Iudă
Și se complace-n compromis.
Să nu te temi și scapi de-osândă!
El va-mplini tot ce-a promis!
Siguri să fim că Salvatorul
Ne va conduce-n glorie!
El a învins amăgitorul!
Cred, ca să am victorie!
S-avem curaj în bătălie,
Ostașii Domnului să fim!
Să dăm dovezi de vitejie
Pe drumul spre Ierusalim!
Afară-n chin vor sta fricoșii,
Când noi vom fi ajuns Acasă,
Va aduna toți curajoșii-
Isus -și-i va sluji la masă!
9 martie 2021, Câmpina
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/211181/curajul-credintei