Mai toarnă, Isuse...
Autor: Elena Movileanu
Album: Eu sunt doar mâna care scrie
Categorie: Trezire si veghere
Mai toarnă, Isuse, ulei preasfințit
În sufletu-mi care de Tine-i iubit.
Și umple-mi ființa de Duhul Tău Sfânt,
Ca-n clipa încercării cu dragoste să-Ți cânt.
Mai toarnă, o Doamne, în inima mea
Iubire cerească din dragostea Ta;
Să-mi umple ființa cu focul ceresc
Fără de care nu pot să trăiesc!
Mai toarnă, Isuse, putere să lupt,
Să leg firul care de mine a fost rupt.
Și-un nou legământ cu Tine să fac
Să fiu supusă Ție, de-acum și până în veac!
Mai dă-mi pocăință, smerenie în duh...
Să pot să mă înalț cu Tine în văzduh.
În clipa răpirii, când sfinții vor zbura,
Să fiu printre acei ce-n veci Te-or înălța!
Mai toarnă, Isuse, din harul ceresc
Lumină divină și-un dor nefiresc,
Un dor după Tine în sufletul meu,
Căci după a Ta prezență eu tânjesc mereu!
13 martie 2021
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/211396/mai-toarna-isuse