În ziua-n care-ai spus că sunt curat
Şi mi-ai iertat trecutul păcătos,
Mă şi vedeam mergând netulburat,
Pe-același drum, mereu victorios.

Şi cu ce dor şi-avânt, cu ce putere
Spre tronul Tău de har striga țărâna!
Chiar de n-aveam nimica a-Ți mai cere
În ziua-n care mi-ai întins Tu mâna…

Dar într-o zi, când am simțit sărutul
Respingător al visurilor mele,
Am înțeles că mi-a adus trecutul
Şi încercări cu foc, şi vremuri grele.

De-atunci m-anevoiesc pe cale-aceasta,
Trecându-mi uneori, aşa, prin minte
Că dacă Lot şi-ar fi certat nevasta,
Poate-ar fi mers cu ochii înainte.

Tu tot mă-ndemni şi azi ca-n ziua-n care
Am fost convins de tihna ce m-aşteaptă;
Iar eu aştept să mă îndemni mai tare,
Răbdând ispita, treaptă după treaptă.

În ziua-n care m-ai chemat pe nume
A coborât tot cerul pe pământ,
Dar şoapte vechi au prins să mă îndrume.
Şi-acum, mi-astup urechea dinspre lume,
Să-mi fac curaj, să-ntreb: Pe unde sunt?