Știu Doamne, sunt în paza Ta!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Slavă, glorie, mărire!
Categorie: Zidire spirituala
Știu Doamne, sunt în paza Ta!


Mă culc în pat și dorm tihnit
Eu știu, că sunt în paza Ta
Căci Domnul meu Tu ai murit
Jertfă Te-ai dat spre a mă salva

Eu nu am teamă de-s cu Tine
Căci somnul meu, Tu îl veghezi
Și nu te duci de lângă mine
Pe cel ce mă pândește-l, vezi

Și nu-l lași ca să-mi facă rău
Așa cum i-ar plăcea, s-o facă
Veghezi, stai lângă parul meu
Aștepți primejdia să treacă

Tu îl îndepărtezi de mine
Căci mă dorește, al lui să fiu
Puternic, brațul Tău mă ține
Căci mă iubești nespus, și știu

Odihnă dă-mi și a Ta iubire
Să stau în pace, liniștit
Mă umple acum de fericire
Ca să nu pierd ce am primit

Din harul Tău Isus mi-ai dat
Să simt că-s un om fericit
Când Te-am chemat, Te-ai prezentat
Să fiu convins că-s ocrotit

Eu nu vreau să pierd veșnicia
Tu ai murit ca s-o primesc
Mi-ai dăruit Împărăția
Acolo, veșnic să trăiesc

Cu cei care au avut credință
Și viața-n slujba Ta și-au pus
Cu cei ce-s plini de biruință
Și-or fi răpiți la Ceruri, sus!

Amin

Câmpia Turzii, 21 martie 2021
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/211679/stiu-doamne-sunt-in-paza-ta