(În versiunea "Freamăt de codru"
de Mihai Eminescu)

Când Te-am întâlnit, Isuse,
În poiana tinereţii
Mi-amintesc un cer de pace
Prin a humii carapace
În grădina moale-a vieţii
Apăruse.

Raze aurii de soare
Din al veşniciei fus
Mi-au scăldat atunci fiinţa
Mi-au săpat în piept credinţa
Şi în suflet mi-au adus
Sărbătoare.

În al firii vechi pridvor
Poposit-a Harul, plin.
Şi-n adâncul meu pietros
Într-un mod miraculos
A-nceput să curgă lin
Un izvor.

E izvorul bucuriei
Ce mi-a transformat viaţa!
El ţâşneşte din Cuvânt
Şi prin el pe-acest pământ
Cu tot cerul am dulceaţa
Părtăşiei.

Cântec nou acum răsună
Prin al inimii meleag.
Şi-ntr-o sfântă panoramă
Pe-o eternă, dulce gamă
Voia Ta şi-a mea, cu drag,
Se-mpreună.

Ţie-al lumii Sfânt Erou
Ce-ai purtat şi-a mea osândă,
Vreau să-Ţi cânt cântarea nouă
Căci mă ninge şi mă plouă
Din nemărginirea blândă
Freamăt nou.

Mântuit, în astă lume,
Parcă-s pasăre pe ramuri...
Tu, Acel ce-mi porţi povara
M-ai trimis cu călimara
Să mărturisesc la neamuri
Al Tău Nume.

Şi o fac prin poezie.
Simt în mine-o râvnă sfântă!
Pentru dragostea Ta mare,
Pentru dulcea Ta iertare,
Fiecare fibră-Ţi cântă
Slavă Ţie!


Oct.18.2006