Mă duc visele acasă
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Mă duc visele acasă, unde sunt eu așteptat,
Ca să stau l-aceiași masă, cu-al meu Tată... Împărat,
Pe acele aurite, străzi acolo care sunt,
Azi mă duce-ntruna dorul, ce îl am mereu în gând.
Zorii cei de dimineață, ei îmi țin a mea privire,
Sus spre cer, unde domnește-ntotdeauna doar iubire,
Unde razele de soare, nu se-ascund ele vre-o dată,
Unde viața nu sfârșește, nu sfârșește niciodată.
Viscolul ce viscolește, azi pământul ne-ncetat,
Ce-mi aduce tulburare, este cel ce mi-a-ndreptat,
Inima mea obosită, dar de o speranță plină,
Mi-a-ndreptat-o înspre ziua... ziua mare, cea senină.
Înspre ziua revederii, cu Acel ce-mi dăruiește,
Și speranță, și nadejde, cu Acel ce mă iubește,
Care-n orice-mprejurare, lângă mine-a fost mereu,
Singur să nu fiu în vremea, mie când îmi este greu.
Dar și suferința-mi duce, gândul meu in locu-n care,
Nu există suferința, azi ce-n viața mea apare,
Știu... acolo fericirea, este fără de sfârșit,
Tot ce simt astăzi în viață, pe pământ are-asfințit.
Mă-ntărește-n tot cuvântul, care Domnul l-a lăsat,
El îmi dă mereu putere, când aici sunt frământat,
Mă ridică-mi dă credință, ca atunci când bate vântul,
Să nu-mi clatine ființa, să nu-mi îndoiască gândul.
El mă mângâie în clipa, când eu sunt prea întristat,
Căci atunci îmi spune Domnul, că nicicând nu m-a uitat,
Mai citesc în cartea sfântă, și-nțeleg că El a spus,
Că îmi va purta de grijă, că mă va privi de sus.
Eu în El îmi pun nădejdea, și când mi-este mult prea greu,
A mea inimă ea strigă-ntruna către Dumnezeu,
Să-i aducă izbăvire, să îi vină-n ajutor,
Și-atunci simt cum se coboară, Duhul sfant printr-un fior.
Orice piedică se pune, azi pe cale-n fața mea,
Știu la cine e puterea pentru a o-ndepărta,
Și la El eu strig căci mare, mi-e dorința-nflăcărată,
De-a înainta pe cale, ca s-ajung la al meu Tată.
Eu îl rog... îl rog întruna, să îmi vină-n ajutor,
Și atunci El se coboară, îmi aprinde-n piept un dor,
Ce mă ține în picioare-n orice vreme ar veni,
Dorul îmi deschide gura, numele pentru-ai slăvi.
Și lumina dăruită, este cea care mă duce,
Pe un drum deschis de Domnul, când mă aflu la răscruce,
Călăuza coborâtă, este harul dăruit,
Ea mereu mă luminează, când e-un timp posomorât.
Visele mă duc acasă, prin credința ce mi-a dat,
Cel ce mie-mi este-n viață, Mamă... Tată... Împărat,
El îmi dă mereu putere, ca să ies din orice vale,
Și îmi pune pasul Domnul, pe cea mai ușoară cale.
Chiar de este ea îngustă, eu pe ea nu merg orbește,
Căci Isus este Acela, calea care-mi netezește,
Și-orice greu în faț-apare, este-un greu care-i ușor,
Căci am aripile sfinte, ce m-ajută ca să zbor.
Eu în tot... și-n orice clipă, simt mereu prezența Sa,
În necaz... în suferință, inima-ncepe-a cânta,
Căci Acel ce-mi pune-n gură, o cântare când mi-e greu,
Este Cel ce pân-la moarte-l voi sluji... e Domnul meu.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/212014/ma-duc-visele-acasa