Mergi fiul meu în pace, dar pe cale...
Autor: Traian Dorz
Album: Cântări nemuritoare
Categorie: Diverse
1. Mergi fiul meu în pace, dar pe cale
dreptar să-ți iei cuvântul ce ți-l spun,
să-ți faci din el merindea vieții tale
și perna ta. Și prietenul tău bun:

2. Nu-i rai atunci când ai noroc în viață,
nu-i iad atunci hand ești nenorocit,
nu totdeauna lacrimi s-ai pe față,
nici totdeauna zâmbet fericit.

3. Adeseori e rău că-ți merge bine
și-arareori nu-i bine că ți-e rău,
dar nu cârti: sunt mulți mai triști ca tine
iar mai voioși puțini în jurul tău.

4. Fii prieten bun la cât mai mulți se poate,
dar prieteni buni cât mai puțini să-ți faci,
lui DUMNEZEU dezvălu-I-le toate
dar oamenilor toate să le taci.

5. Datori să-i faci pe toți față de tine
dar tu dator să nu fii nimănui,
de taina lui, ascultă-l pe-orișicine
dar taina ta la nimeni să nu-ți spui.

6. Nu-ți dezlega viața de iubire,
dar inima să nu ți-o legi de-un loc;
norocu-n lume-i fără fericire
iar fericirea-i fără de noroc...

7. Mergi fiul meu în pace, dar pe cale
de vei păzi cu grijă sfatul meu
oricâte-ar fi primejdiile tale
te va scăpa din toate DUMNEZEU.

=Amin=
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/21204/mergi-fiul-meu-in-pace-dar-pe-cale