Ai lucrat în a mea viață, Doamne după placul Tău,
Tu-ai știut ce este bine, chiar dacă a fost mai greu,
Tu-ai știut când să-mi dai mie, un răspuns când te-ntrebam,
Ai vorbit inimii mele, chiar și-atunci când eu tăceam.

Ai aprins cuptorul Doamne, când vedeai pe mine zgură,
Nu era plăcut Isuse, dar atunci mi-ai pus în gură,
Rugăciunea-nflăcărată, care Tu ai așteptat,
De nu mă ardea cuptorul, Doamne eu n-aș fi strigat.

De n-ai fi trimis Tu vântul, aș fi azi un pom uscat,
Neplăcută a fost clipa, vântul când m-a scuturat,
Dar atunci când în bătaia, cruntă-n care eu stăteam,
Era mila Ta, dar Doamne, eu nicicum nu-nțelegeam.

Ploaia ce cădea din ceruri, era ea atât de rece,
Îmi îngreun-a mea cale, dar ai vrut să se aplece,
Sufletul ca să îți ceară, soarele ca să apară,
Printre norii plini de lacrimi, când vroiam ca să răsară.

Pătura de ceață deasă, ochii care îmi orbea,
M-a făcut să-ți cer lumină, ca să pot înainta,
Ai îngăduit-o Doamne, ca eu să deosebesc,
Binele de rău pe cale, cât pe ea călătoresc.

Și-n furtună-mi era pasul, Doamne el mai obosit,
Dar Tu-ai vrut ca eu răbdarea s-o cunosc, Isus iubit,
Căci grăbeam mereu pe cale, timpul pentru a ieși,
Din furtuna ce-ai trimis-o, pentru a mă curăți.

Ai lucrat în a mea viață, Doamne cum a fost mai bine,
Și în tot ce întâlnisem, te-am văzut Doamne pe Tine,
Eu te rog pe mai departe, să lucrezi în viața mea,
Nu privi la a mea față, facă-se doar voia Ta.